| 13-12-2010 | analiză | A. Bălteanu, Doina Vella

Distrugerea Morii lui Assan

Moara lui Assan, foto A. Bălteanu, 14.08.2009

Scurta prezentare cronologică

jumatatea secolului al XIX-lea: Populaţia Bucureştilor era în continuă creştere, primăria dorea închiderea morilor de apă din oraş deoarece acestea favorizau producerea inundaţiilor; se fac mai multe tatonări pentru realizarea unei mori cu aburi, o astfel de moara prezentînd şi avantajul de a nu depinde de perioadele de îngheţ.

1853: Gheorghe/George Assan (1821-1866) şi Ioan Martinovici (1820-1882), initial asociaţi în cadrul firmei "Crucea de Aur" (ce avea o mare pravalie în Hanul Şerban Vodă), înfiinţează prima moara cu aburi din Bucureşti. Tehnologia folosită era Siegel. Dată fiind starea proastă a drumurilor, transportul de la Giurgiu la Bucureşti al cazanului în greutate de 7 tone a durat 4 săptămîni, dublul duratei transportului dintre Viena şi Giurgiu. La înfiinţare, fabrica avea un coş înalt de 24 m, fiind una din cele mai înalte construcţii de la acea vreme din Bucuresti. Iniţial au fost puţini clienţi, oamenii temîndu-se că moara ar putea să le ardă cerealele.

1865: G. Assan ramane singurul proprietar al fabricii. Un an mai tarziu, la moartea sa, afacerea este preluată de soţia acestuia, Alexandrina, iar din 1884, de cei doi fii ai lor, Bazil si George. Bazil Assan, de formatie inginer, a fost primul român care, la sfîrsitul secolului al XIX-lea, a facut ocolul lumii şi a întreprins o călătorie în zonele arctice. Tot el a deţinut automobilul cu numărul românesc de înmatriculare "1".

1893: Cei doi fraţi Assan introduc metoda de extragere cu benzină a uleiurilor, şi construiesc o sectie specială pentru lacuri şi vopseluri de ulei.

1894: Moara putea măcina 7 vagoane de grîu în 24 de ore. În Bucureşti existau înca 9 mori, printre care: C. & N. Zahariad - Olmazu, Manutanţa din Colentina, St. Stancovici, I. I. Machedon, Marinescu-Bragadiru, H. & S. Solacolu.

1903: Cu ocazia împlinirii a 50 de ani de existenţă se realizează noi clădiri şi se montează un ceas vizibil de la mare distanţa pe clădirea principală (silozul). Ansamblul morii apare într-o fotografie în cartea lui Frédéric Damé, Bucarest en 1906.

1905: Moara avea o putere totală a maşinilor de 17 kw şi 270 de lămpii incandescente (comparativ: Palatul Ministerului Domeniilor avea 300 de lămpi). Era un exemplu al progresului industrial. Cunoscuta din 1911 ca "Fabrica de vopsele cu ulei şi moara Fraţilor Assan", devine în 1930 Societatea Anonimă "Fabricile Assan" cu profilul de activitate: moară de cereale, uleiuri vegetale, lacuri şi culori, săpunuri şi chit.

anii 1980: Carourile topo ale Bucurestiului notează pentru fosta fabrică Assan: "IAS 30 Decembrie fabrica de ulei" şi "Intr. de morarit Grîul".

mijlocul anilor 1990: Clădirile din cele doua incinte industriale erau intacte. A urmat un declin lent. Firmele ce au moştenit incinta sînt „Solaris" şi "Grîul".

2000: Dupa o perioada de vid legislativ privind protecţia patrimoniului construit, prin Legea 5/2000, Moara lui Assan este încadrată ca "valoare de patrimoniu cultural de interes naţional". Apare în Lista Monumentelor Istorice din 2004 clasată ca avînd grupa valorică A.

mijlocul anilor 2000: Degradarea se accelerează. Doar pe proprietatea întreprinderii „Graul" este asigurată oarecum paza. Amatorii de colectare a materialelor pentru reciclare (a se citi furt calificat!) se pot servi nestingheriţi din Moara lui Assan.

2008, mai: Are loc un incendiu. Pînă în acel moment multe clădiri din jumătatea nepăzită fuseseră deja parţial distruse. Incendiul afectează un grup de constructii dinspre Şos. Ştefan cel Mare. Un an mai tîrziu, pe jumătatea nepazită, fosta sectie de vopsele de ulei a fraţilor Assan, unde în anii 1990 se mai pastrau clădiri de la 1911, nu mai era nici o clădire în picioare, fără să fi existat vreun aviz de la Ministerul Culturii sau vreo autorizaţie de desfiinţare legală.

2009, vara - azi: Paza jumătăţii din proprietatea Grîul dispare, acţiunea distructivă se intensifică, în cîteva luni dintr-o construcţie D+P+3E au mai ramas doar zidurile exterioare şi o parte din structura. A disparut un etaj al altei constructii. Nu doar constructiile în sine sînt afectate, ci şi arhiva fabricii, împraştiată prin încăperi şi curte şi expusa intemperiilor. Există urme de ardere a unor documente. S-au deschis mai multe dosare penale proprietarilor, însă fără urmări.

Aceasta este, în puţine cuvinte, o istorie care se întinde pe mai bine de un veac şi jumătate. Existenţa morii în acest spaţiu al oraşului şi-a pus amprenta asupra vietii urbei ca şi asupra denumirii străzilor din vecinatate, legate de moară şi de morărit: Vaporul lui Assan, Făinari, Silozului, Irimicului (produs intermediar rezultat din măcinarea grîului), Băniţei (unitate de măsurat capacitate pentru cereale). Moara lui Assan a fost un factor de progres pentru momentul istoric respectiv, iar cladirile ei vechi sînt reprezentative pentru arhitectura industrială care, în ţările civilizate, este păstrată cu grijă şi restaurată. Respectul pentru aceasta arhitectură face ca fostelor clădiri industriale, azi dezafectate din ratiuni obiective, să li se atribuie alte funcţiuni, compatibile cu arhitectura lor, cu mărturia istorica şi, de ce nu, sentimentală, pe care acestea o transmit. Are loc un fenomen de reinserţie a acestora în circuitele socio-profesional-culturale contemporane. Fie că devin imobile de locuinţe de tip loft, foarte cautate în strainatate sau imobile de birouri sau elegante parcări supraetajate ca la Moscova sau muzee interactive, ele rămîn mărturie a unei deveniri care a facut posibilă existenţa noastră de astazi. Pe proiectele de reconversie ale unor asemenea spaţii îşi pun semnatura cei mai mari arhitecti contemporani. Nu sînt proiecte minore. În cazul Morii lui Assan, aceste cladiri care au fost martorii a 150 de ani de profunde mutaţii ale societăţii româneşti, care au supravieţuit celor două razboaie mondiale, cîtorva seisme majore şi buldozerelor comuniste se vor duce pe apa Sîmbetei, în favoarea unui anost ansamblu rezidenţial de tip gate-community. Cui prodest? Cîtorva hoţi mărunţi şi cîtorva rechini imobiliari: o combinaţie letala pentru patrimoniu. Societatea civila reclama autoritatilor Statului Român exproprierea acestui monument.

Legislaţie privitoare la caz

Conform prevederilor legale ale Legii 422/2001, art. 36, alin. 1, lit. b: proprietarul este obligat "sa asigure paza, integritatea si protectia monumentelor istorice, sa ia masuri pentru prevenirea si stingerea incendiilor, sa asigure efectuarea lucrarilor de conservare, consolidare, restaurare, reparatii curente si de intretinere a acestora in conditiile legii."

Art. 23, alin. 1: "Interventiile asupra monumentelor istorice se fac numai pe baza si cu respectarea avizului emis de catre Ministerul Culturii si Cultelor sau, dupa caz, de catre serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii si Cultelor."

Art. 54, alin. 1: "Desfiintarea neautorizata, distrugerea partiala sau totala, exproprierea fara avizul Ministerului Culturii si Cultelor, degradarea, precum si profanarea monumentelor istorice constituie infractiuni si se sanctioneaza conform legii; alin. 2: In toate cazurile prevazute la alin. (1) faptuitorul este obligat la recuperarea materialului degradat si la reconstituirea monumentului sau a partilor de monument lezat, conform avizelor prevazute de prezenta lege."

Romania a ratificat Conventia pentru protectia patrimoniului arhitectural al Europei (prin legea 157/1997) prin care se obliga la asigurarea unor masuri necesare si suficiente pentru protejarea patrimoniului cultural de pe teritoriul ei.

Resurse documentare

Arhivele Naţionale ale României, Direcţia Arhivele Naţionale Istorice Centrale, Fototeca, fond 1407, u.a. 4691 şi fond 1408, u.a. 2479
Chelcea, Liviu, Bucureştiul postindustrial. Memorie, dezindustrializare şi regenerare urbană, Iasi, Polirom, 2008,
Damé, Frédéric, Bucarest en 1906, Bucureşti, Socec, 1907
Georgescu, Florian (red.); Berindei, Dan; Cebu, Alexandru; Cernovodeanu, Paul; Daiche, Paul; Ionescu, Ştefan; Panait, Panait I.; Şerban Constantin, Istoria oraşului Bucureşti, Bucureşti, Muzeul de Istorie a Orasului Bucureşti, 1965
Manole, Vasile (coord.), Bădescu, M., Ciucă, E., Documente privind dezvoltarea industriei în orasul Bucureşti. 1856-1933, vol. 1, Bucureşti, DGASR,1991
Potra, George, Din Bucureştii de ieri, vol. 1, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1990
http://www.euromusees2001.om/Esemplari/Ru/Assan.pdf
http://picasaweb.QooQle.com/arheoloQieindustriala/imcendiuLaMoaraAssan#
http://romuluscristea.wordpress.com/2009/08/31/moara-lui-assan-este-distrusa-de-circa-patru-ani-de-recuperaatorii-de-materiale-de-constructii-sub-privirile-nepsatoare-ale-proprietarilor-si-autoritatilor/

Text: arh. Adrian Bălteanu şi Doina Vella (Asociaţia Pro_Do_Mo). Ilustraţie: arh. Adrian Bălteanu

Text conceput iniţial pentru expoziţia-manifest www.distrugeri.ro, 12 mai - 9 iunie, Muzeul Ţăranului Român, expoziţie itinerată ulterior. Prin această expoziţie de fotografie, cei doi autori au dorit să trasmită publicului îngrijorarea lor crescînda cu privire la situaţia patrimoniului construit din România.
Text prezent şi pe blogul Asociaţiei Pro_Do_Mo de pe portalul web casamea.ro sub titlul "La Moara lui Assan se fura ca-n codru".