| 18-03-2011 | interviu | Florin Bălteanu
„Respectarea legii protejării monumentelor istorice şi un proiect minier de acest tip sînt incompatibile” (II)
Interviu despre patrimoniul cultural din Roşia Montană şi relaţia dintre protecţia acestuia şi proiectul de exploatare RMGC cu arh. Ştefan Bâlici, vicepreşedinte al asociaţiei „Arhitectură. Restaurare. Arheologie.", lector la catedra de Conservare şi Restaurare a Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu", Bucureşti.
- Cum este protejat patrimoniul cultural construit de la Roşia Montană?
- Cum comentaţi demolările ce se petrec la Roşia Montană?
- Care este situaţia protejării construcţiilor valoroase cultural din celelalte sate componente ale Roşiei Montane?
- Îmi puteţi spune cîteva cuvinte despre cererea de descărcare de sarcină arheologică pentru Masivul Cîrnic?
Florin Bălteanu: Cum este protejat patrimoniul cultural construit de la Roşia Montană?
Ştefan Bâlici: Protejarea legislativă se manifestă la nivel general, prin includerea comunei în seria de „unităţi administrativ-teritoriale cu concentrare foarte mare a valorilor de patrimoniu" (Legea 5/2000) şi prin poziţiile din Lista Monumentelor Istorice referitoare la centrul istoric şi siturile arheologice (Masivul Cîrnic, Masivul Orlea, şi alte zone arheologice mai restrînse), cît şi la nivel individual. Dintre cele 50 de obiective din Roşia Montană înscrise LMI, 41 sînt clădiri clasate individual. Nu este însă nici pe departe o situaţie care să acopere în întregime valoarea patrimoniului de la Roşia. Există multe construcţii, astăzi neclasate, care ar putea fi incluse cel puţin în grupa valorică B, a monumentelor semnificative pentru patrimoniul local: bisericile de pildă, cum ar fi biserica ortodoxă, care este valoroasă din punct de vedere arhitectural, al vechimii - construită în 1781- şi al legăturii importante pe care o are cu istoria locală; ea a fost construită de Mihăilă Gritta un miner care a descoperit o cantitate mare de aur şi a construit în zonă şapte biserici şi şapte şcoli confesionale.
Mai trebuie să discutăm şi despre o valoare difuză a sitului. Întreg fondul construit de la Roşia este valoros în ansamblul său. Întodeauna cînd vorbesc despre patrimoniu cultural construit nu mă refer doar la construcţiile clasate. Sînt multe construcţii care individual nu ar face faţă evaluării conform criteriilor de clasare a monumentelor istorice, dar asta nu înseamnă că sînt lipsite de valoare, au o valoare pe care şi-o dezvăluie în context.
Un alt aspect, în Roşia Montană probabil mai mult de 80% din fondul construit este fond construit istoric autentic, care conturează un peisaj construit excepţional.
Faţă de această situaţie, în care lista monumentelor din Roşia Montană nu reprezintă o selecţie reprezentativă pentru patrimoniul local, am propus Ministerului Culturii clasarea a 50 de construcţii, case, biserici, clădiri administrative (cum ar fi: fostul Palat Administrativ din perioada austro-ungară, actualmente o semiruină, abandonat de consiliul local şi de primărie, fosta Casă de Naşteri, Şcoala Veche). >>>începutul articolului>>>
FB: Ce s-a întîmplat cu propunerile de clasare?
ŞB: Nimic; în ciuda unor prevederi legale care sînt clare şi care obligă la parcurgerea unei anumite proceduri. Noi am depus aceste cereri în toamna lui 2007, iar direcţia judeţeană pentru patrimoniu, care trebuie să declanşeze procedura, pur şi simplu a refuzat să o facă, contrar legii. >>>începutul articolului>>>
FB: Care a fost motivaţia pentru nedeclanşarea procedurii?
ŞB: Nu e vorba despre o motivaţie, ci de o înşiruire de justificări, false sau cel puţin penibile, dar oricum contrare legii. Fie că ar exista studii anterioare referitoare la patrimoniul de la Roşia, care nu ar menţiona valori de natură să justifice clasarea (ceea ce este fals, eu numărîndu-mă printre autorii unora dintre studiile în cauză, în care am semnalat toate clădirile despre care e vorba, cu precizarea necesităţii clasării), fie că respectivele clădiri, propuse spre clasare, nu ar avea nici o valoare (acestea fiind „doar nişte cocioabe", în cuvintele directorului direcţiei judeţene pentru patrimoniu), fie că direcţia nu ar dispune de fonduri pentru a realiza studiile necesare pentru dosarele de clasare - toate acestea sînt justificări inacceptabile. Conform legii, procedura de clasare trebuie să includă o investigare a obiectivelor propuse, deci noi studii, indiferent de existenţa sau nu a unor studii anterioare. Conform aceleiaşi legi (n.r.: Legea 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice), directorul direcţiei judeţene nu are dreptul de a tria cererile de clasare şi nu are dreptul de a se pronunţa asupra valorii edificiilor; acest drept revine unui organism profesional colectiv, comisia naţională a monumentelor istorice, care funcţionează în cadrul ministerului culturii. În concluzie, un abuz incredibil din partea direcţiei judeţene de patrimoniu şi o lipsă de reacţie intolerabilă şi din partea ministerului, căruia i-am reclamat situaţia. Ne rămîne acum - după alte două încercări, care au constat în redepunerea cererilor de clasare, cu aceleaşi rezultate, nule - doar calea justiţiei, la care sîntem hotărîţi să facem apel (n.r.: ulterior realizării interviului, Asociaţia ARA a chemat în justiţie Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional şi Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Cultural Naţional Alba). >>>începutul articolului>>>
FB: Cum comentaţi demolările ce se petrec la Roşia Montană?
ŞB: Contrar declaraţiilor repetate - din partea companiei miniere, dar şi din partea direcţiei de patrimoniu - potrivit cărora la Roşia Montană patrimoniul este şi va fi protejat, pînă în momentul de faţă au fost demolate mai mult de 100 de clădiri doar în localitatea Roşia Montană. Li se adaugă chiar mai multe în satele Corna, Balmoşeşti, Ţarina, Gura Cornei, unde proiectul minier ar urma să se instaleze. Sînt cîteva locuri unde peisajul a devenit de nerecunoscut ca urmare a demolărilor masive. Deşi demolările au fost autorizate de primăria comunei, multe dintre clădiri se găseau în zona de protecţie a cel puţin unui monument istoric, ceea ce impunea existenţa la dosarul de demolare a avizului Ministerului Culturii, or, după ştiinţa mea, aceste avize nu există. Ceea ce mi se pare cel mai grav în această imagine este posibilitatea ca oricine, la un moment dat, să cumpere o localitate - în acest caz istorică şi valoroasă pentru patrimoniul ei cultural excepţional - şi să o demoleze, pur şi simplu.
În plus faţă de demolări, mă voi mai referi la încă un caz grav, al dispariţiilor aparent „naturale". Multe case - chiar şi în zona centrului istoric, protejat de iure, dar nu şi de facto - au fost abandonate ani de zile, lipsite de orice lucrări de întreţinere şi de protecţie, uneori „ajutate" să se deterioreze mai repede, dezgolite de orice material sau element constructiv reutilizabil - ferestre, uşi, duşumele, ţiglă, tablă etc. - pînă cînd au devenit aproape-ruine. În ultimul an, ca urmare a numeroaselor semnalări privind distrugerile mascate, compania minieră a intervenit cu măsuri minimale, de urgenţă, erijîndu-se în salvatoare a unui patrimoniu pentru a cărui ruinare e răspunzătoare şi pe care, oricum, încă nu l-a salvat. Trebuie să mai spun că nici în aceste cazuri, foarte numeroase, nu a existat nici o reacţie din partea statului. >>>începutul articolului>>>
FB: Este importantă scăderea masivă a densităţii construcţiilor din zona de protecţie a unui monument? Care este relaţia dintre zona de protecţie a unui monument şi monumentul ce a impus respectiva zonă?
ŞB: Rolul zonei de protecţie ţine, pe de o parte, de valorile difuze care se găsesc în fondul construit, iar pe de altă parte, porneşte de la faptul că un monument istoric există prin el însuşi şi prin valorile sale, dar în mod necesar şi prin legăturile pe care le întreţine cu contextul, atît din punct de vedere fizic (context construit), cît şi din punct de vedere uman (activităţi şi semnificaţii pe care le deţine în cadrul unei comunităţi). Nu poţi decupa o clădire valoroasă din contextul său şi să o protejezi singură, e necesar să se păstreze toate aceste conexiuni care există între ea şi mediul înconjurător. >>>începutul articolului>>>
FB: Care este situaţia protejării construcţiilor valoroase cultural din celelalte sate componente ale Roşiei Montane?
ŞB: Obiectivele clasate sînt amplasate doar în tîrgul Roşia Montană, restul satelor din localitate nu au monumente istorice clasate. Corna este un caz grav de lipsă a protecţiei patrimoniului. În vatra satului există două biserici remarcabile din punctul de vedere al arhitecturii tradiţionale locale şi al vechimii. Biserica ortodoxă de acolo este cea mai veche din comună, datează din 1719, deci conform grilei de clasare are o valoare excepţională la criteriul vechimii. În cazul unui astfel de obiectiv direcţia de patrimoniu trebuia să fi declanşat din oficiu procedura de clasare, dar nu a declanşat-o nici după cererea noastră. Întreg nucleul central era valoros arhitectural şi urbanistic, oarecum similar cu ce se întîmplă în Roşia, dar de o altă factură, fără valenţele urbane. Cu toate acestea Corna nu este protejată deloc. Iar nucleul central a fost pe jumătate demolat. În jos pe vale, către Abrud, sînt segmente întregi de localitate care au dispărut cu totul. În afară de Corna, pe dealuri, în Ţarina, în Balmoşeşti şi alte aşezări s-au demolat case, iar multe altele sînt nelocuite şi ruinate. >>>începutul articolului>>>
FB: Îmi puteţi spune cîteva cuvinte despre cererea de descărcare de sarcină arheologică pentru Masivul Cîrnic?
ŞB: În Cîrnic se află - conform cercetărilor publicate pînă la ora actuală - cel mai semnificativ ansamblu de elemente ale exploatării miniere din epoca romană din anticul Alburnus Maior, Roşia Montană de astăzi. Clasat ca monument arheologic, Cîrnicul a făcut obiectul unei proceduri de „descărcare de sarcină arheologică" - procedură care implică evaluarea rezultatelor cercetării şi adoptarea unei decizii care poate să însemne consfinţirea valorii şi menţinerea sau extinderea statutului de monument istoric sau, din contră, „reintroducerea în circuitul economic". Procedura nu implică un final prestabilit, ea poate conduce la oricare dintre cele două răspunsuri.
În cazul Cîrnicului, în ciuda valorii sale evidente, excepţionale - declarată ca atare chiar în rapoartele echipei de cercetare arheologică minieră, condusă de Beatrice Cauuet, de la Universitatea din Toulouse - Comisia Naţională de Arheologie a acordat descărcarea de sarcină arheologică. Această decizie a fost atacată în instanţă de asociaţia Alburnus Maior - cea mai importantă organizaţie dintre cele implicate în campania pentru salvarea Roşiei Montane - şi a fost anulată. Este foarte important de subliniat că decizia Curţii, reţine în afară de motive procedurale care au dus la anularea descărcării şi inoportunitatea acesteia, tocmai în baza valorii excepţionale de patrimoniu.
Compania minieră a depus recent la Ministerul Culturii o nouă solicitare de descărcare de sarcină arheologică pentru Masivul Cîrnic, în ciuda sentinţei judecătoreşti pe care am menţionat-o, care se pronunţă atît de clar pe fondul problemei, arătînd inoportunitatea acţiunii implicate de cererea RMGC: distrugerea patrimoniului cultural unic. Sper că membrii Comisiei Naţionale de Arheologie vor da dovadă de responsabilitate şi vor respinge o asemenea cerere aberantă. De asemenea, sper că această cerere va fi analizată şi de Comisia Naţională a Monumentelor Istorice, întrucît Masivul Cîrnic (un sistem unic de amenajări şi de construcţii subterane) nu este un monument exclusiv arheologic, ci este deopotrivă valoros pentru calităţile arhitecturale şi tehnice, ceea ce face necesară această dublă evaluare. >>>începutul articolului>>>
Interviu realizat în perioada decembrie 2010 - ianuarie 2011. Partea întîi a interviului aici. Partea a treia a interviului aici. Mai multe imagini pe Facebook.
Scrie un comentariu
Momentul trimiterii unui comentariu nu coincide cu cel al publicării acestuia.
Comentariile vor fi moderate.
