| 24-07-2015 I interviu I Florin Bălteanu      

România are o serioasă problemă de management la nivelul intervențiilor peisagistice. Un viitor mai bun nu poate fi construit fără implicarea specialiștilor

     Andreea Răducu-Lefter

 

  

 

Interviu cu Andreea Răducu Lefter, arhitect peisagist, coordonatoarea Departamentului Profesioniști al Asociației Peisagiștilor din România (AsoP), Filiala București-Ilfov

 

 

 

Florin Bălteanu: Cum gestionează Bucureștiul problema spațiilor verzi? Vă propun să începem direct cu cîteva exemple.
Andreea Răducu-Lefter: Se poate observa faptul că se manifestă o lipsă a managementului spațiului verde și a peisajului urban, ceea ce conduce la o degradare continuă a acestuia. O dovadă în acest sens este înlocuirea unor arbori plantați la înființarea Cișmigiului cu specii exotice, care nu pot rezista condițiilor climei noastre. Majoritatea parcurilor mari din București sînt parcuri care au o vîrstă și care necesită un management riguros și sănătos. Cișmigiul este unul dintre aceste parcuri. Este riscant să te prindă o furtună acolo pentru că unii arbori pot să te rănească prin prăbușire. Lipsește un management al parcului prin care să se înlocuiască arborii în vîrstă treptat, cu exemplare din aceeași specie, astfel încît utilizatorii să nu simtă acest lucru. De ce trebuie să așteptăm ca arborii să intre în declin biologic și apoi să stăm încă 50 de ani ca locul să redevină parc, cînd putem acționa treptat?
O altă probă este plantarea gazonului între șinele de tramvai. S-a întîmplat într-unul dintre sectoarele Bucureștiului. A fost pus rulou de gazon și montat un sistem de irigare automat. Gazonul necesită tundere, administrare de îngrășăminte, udare regulată, control al buruienilor. Costurile cu tunderile, în primăvară-vară, o dată la 7-10 zile, administrarea îngrășămintelor, controlul buruienilor sînt ridicate. Ideea de a avea verde se poate realiza foarte ușor prin folosirea unui amestec de semințe (graminee sau flori perene). În această variantă, plantelor nu le trebuie o îngrijire specială.

Pentru majoritatea parcurilor din București s-au făcut hărți unde poți vedea locul de joacă pentru copii, locul pentru cîini etc. În aceste hărți nu sînt niciodată evidențiate speciile sau exemplarele importante din parc. Nu ți se spune: aici este insula trandafirilor cu specii foarte valoroase, aici este un arbore legat de o personalitate istorică etc. Se pot face cărți poștale cu acești arbori, se pot realiza multe lucruri în urma cărora administrația să cîștige bani. Ceea ce este interesant nu este pus în valoare.

FB: În istoria, mai îndepărtată sau mai recentă, a existat un management al parcurilor din București? Cînd s-a oprit această gestiune? Care este situația pepinierelor? 
ARL: Înainte de Revoluție exista și continuă să existe Institutul de Cercetări Silvice, care are un fond dendrologic din care se pot face achiziții pentru aceste parcuri. Problema este că aceste plante vin cu rădăcina nudă. Aceasta înseamnă că ele pot fi plantate doar în perioadele de repaus vegetativ. Nu sînt containerizate ca plantele de la magazin, care pot fi puse în pămînt tot timpul anului și care, evident, sînt mai scumpe. Din cîte știu, atunci cînd s-au făcut parcurile istorice și apoi, cel puțin o parte din perioada comunistă, exista un management. Am găsit în arhive documente care arătau cîți trandafiri se plantează în fiecare an, cum se întrețin, ce se înlocuiește, cum se înlocuiește, care este prețul și de unde se face achiziția. Acum sigur că există un fel de management. Din păcate foarte puțini colegi peisagiști lucrează în primării. AsoP și-a propus să realizeaze planuri de management pentru spații pe care să le pună la dispoziția primăriilor, însă proiectul necesită timp și bani.

FB: Problemele de management ar trebui să se regăsească și în registrele / cadastrele spațiilor verzi. Care este imaginea generală, la nivel național, a calității acestora?
ARL: În țară există proiecte de realizare a Registrelor Spațiilor Verzi. De obicei, registrele nu sînt complete. Cuprind: descrierea speciei, o imagine, caracteristici referitoare la port, înălțime, stare de sănătate și toaletare. Criteriile de întocmire a cadastrelor în România nu sînt cele mai potrivite. O altă problemă este faptul că, în unele situații, cei care au identificat arborii nu au avut specializarea necesară pentru a determina, spre exemplu, starea de sănătate. Realizarea cadastrului verde implică formularea unor recomandări de întreținere. „Toaletare 10% sau „de întreținut, care apar în multe astfel de documente, sînt expresii foarte generice. În funcție de specie și vîrstă, arborele se tunde sau nu. În funcție de port, înălțime, pentru a înlătura crengile care prezintă un pericol și pe cele care nu lasă arborele să se dezvolte corect, se fac niște tăieri. Toaletarea se face doar în anumite perioade. În nici un caz, de la începutul primăverii pînă în vară tundem toți arborii și îi stîrpim, lăsînd niște stîlpi de telegraf. Toaletarea necorespunzătoare a arborilor conduce la moartea lor și la înlocuiri. Colegii noștri din Iași au participat voluntar la realizarea unui ghid de toaletare pe care l-au pus la dispoziția primăriei. Am făcut niște studii cît oxigen produce un arbore, care este factorul de umbrire în funcție de vîrstă, de specie și de densitatea frunzelor. Problema, atunci cînd autoritățile spun „vom planta alt arbore în loc, este că niciodată nu vor putea să planteze un arbore cu aceeași valoare, din punctul de vedere al cantității de oxigen produse, din punctul de vedere al umbririi, dar nici cu aceeași valoare memorial-simbolică. Chiar dacă nu este plantat de o personalitate, arborii pot purta o valoare memorial-simbolică, poate eu m-am întîlnit cu cineva drag acolo...

Alături de Asociația Mai Mult Verde, AsoP a făcut o adresă către PMB referitoare la toaletarea, de fapt schingiuirea, arborilor de la Arcul de Triumf, un aliniament istoric. În temeiul Legii 554/2004, am solicitat planul de întreținere / gestionare în baza căruia s-a intervenit, fișele arborilor toaletați care să ateste necesitatea și severitatea lucrărilor de toaletare, autorizațiile în baza cărora s-a realizat toaletarea, numele companiei, numele specialistului implicat și numele persoanei care ar trebui trasă la răspundere în cazul în care, în urma naturii necorespunzătoare a lucrărilor se va ajunge la pierderea efectivului vegetal și, în consecință, la degradarea ansamblului protejat istoric. Crengile arborilor fuseseră tăiate aproape în totalitate.
Răspunsul primăriei a fost „toaletarea s-a făcut ca în figura..." Și în figură era un trunchi, cu o ramură tăiată, o drujbă și atît, într-o grafică minimală, puerilă. Ne-au mai spus că numele firmei nu ni-l pot comunica.

Am vorbit mai devreme de ghidul la care au participat colegii din Iași. La începutul lui 2014, Coaliția pentru Mediu din România, Societatea Ornitologică Română, AsoP și a Centrul de Resurse pentru participare publică au realizat acest regulament științific pentru îngrijirea arborilor urbani pe care l-am înaintat Primăriei Iași. Documentul a fost solicitat de viceprimar în octombrie 2013.

FB: Care a fost rezultatul?
ARL: O parte dintre arborii în pericol au fost defrișați în vederea construirii unei parcări subterane. Regulamentul a rămas disponibil online. Documentul este o dovadă a faptului că dorim să realizăm astfel de studii și să venim în sprijinul celor care au nevoie de ele. Nu spunem că toți ar trebui să știe cum se toaletează teii sau castanii, dar sîntem o organizație de profesioniști și întrebarea nu doare.

Revenind la Cadastrul Verde, acesta ar trebui să conțină fișe în care arborele este identificat și care să arate starea actuală, care sînt tratamentele necesare, ce valoare are (arborele crește în valoare pe măsură ce înaintează în vîrstă), care să prezinte tăierile corecte și pe cele care nu trebuie realizate. Eu sper ca, într-un viitor apropiat, să reușim să ne aliniem lumii civilizate, dar s-ar putea să fie tîrziu pentru că multe dintre spațiile noastre verzi sînt bătrîne, iar arborii de acolo vor trebui înlocuiți dintr-o dată.

FB: Ce probleme se mai întîlnesc în București? Ce ne puteți spune despre amenajarea de pe Bd. Unirii?
ARL: Și în acest caz AsoP a făcut o scrisoare către primărie. Inițial am avut o problemă cu inserția de pergole de diferite culori și folosirea unui dalaj care nu este recomandat pentru zonele cu trafic intens (dalajul are inserții lucioase care devin periculoase dacă plouă sau ninge). Ulterior intervenția a evoluat prin înălțarea cu 20-50 cm a spațiilor verzi existente, fapt care periclitează sănătatea arborilor. Nu vor trăi mai mult de 3-4 ani.

În scrisoarea publică privind amenajarea segmentului din Sectorul 3 al Bd. Unirii spuneam că proiectele de amenajare a spațiilor publice se fac împreună și cu antropologi, sociologi, peisagiști, dentrologi, ingineri de trafic. Primarul a declarat că are un arhitect care i-a desenat, dar proiectul nu este apanajul doar al specialiștilor arhitecți.

Specia propusă, platanul, are o valență alergenică și este afectat de o boală incurabilă, cancerul colorat. Ni s-a răspuns „Parisul este plin de platani. Arborii infectați mor după 2-5 ani, dar ciuperca rămîne activă încă 6 ani în plantele afectate. Trebuie urmată o procedură laborioasă care implică arderea. Acestea sînt principalele motive pentru care Paris și Lion, orașe cu tradiție în folosirea platanului, au inițiat politici de înlocuire treptată. Au un program, care se poate urmări și pe internet, de înlocuire a platanului. În București se plantează aliniamente de platani. Nu este bine să plantezi un aliniament monospecie. Atunci cînd vine o boală, îți afectează tot aliniamentul.

Apoi, degeaba plantezi un aliniament de platani din trei în trei metri dacă peste un an îi scoți pentru că ei nu au spațiu să se dezvolte. Degeaba la baza lor îmi pui arțari japonezi în ghivece și angajezi paznici să îi păzească să nu fie furați noaptea. Puteai pune arbori autohtoni, noi nu ne-am născut ieri, chiar dacă în comunism nu am avut aceleași amenajări ca la Paris. E și normal, ei au o altă cultură. Asta nu înseamnă că trebuie să importăm topiaria, plante care se găsesc într-un alt sector al Bucureștiului sub tot felul de forme tunse. Acele forme, care cresc în ani de zile, sînt enorm de scumpe. Un turn Eiffel de 75 cm înălțime poate costa între 2.000 - 5.000 lei, un singur exemplar. Imaginează-ți cît costă minerii, căruța și restul personajelor din topiaria din față de la Bellu. Și costă enorm să le întreții. Trebuie să ai oameni specializați. Buxusul a avut anul trecut o monofileroză a frunzei și toate tufele se uscau. Trei sferturi din parterul din Parcul Herăstrău nu mai există din cauză că nu a fost tratat.

Importăm specii pentru că le-am văzut în afară, poate peisajul de aici nu le vrea. Faci o licitație și vine o firmă care importă plante cu un preț, plante ce pot fi sădite oricînd, pentru care sînt necesare tot timpul îngrășăminte. În plus, nimeni nu ține cont de alergiile pe care o specie adusă poate să le dea copiilor sau de faptul că plantele noastre ruderale sînt mult mai frumoase.

Totul trebuie făcut cu costuri minime și efect maxim. Să nu ne batem cuie în talpă prin folosirea unor fertilizanți și insecticide puternice, prin care creem un fel de mutanți care, singuri, mor. O plantă sănătoasă este una care trăiește în solul ei fără a-i da fertilizant de zece ori pe an, care poate rezista la poluare, care poate absorbi poluarea. Degeaba plantezi o magnolie cu frunze persistente pe care ai văzut-o în Grecia pentru că, în iernile noastre, trebuie învelită. În România sînt mari probleme cu speciile folosite: la costuri, la faptul că tot timpul trebuie să facem ronduri cu mii de specii care sînt înlocuite la două săptămîni și costă foarte mult. Să nu dăm tot exemplul Parisului, dar să ne gîndim cum e în Ungaria, sau Bulgaria, unde au plante permanente și doar schimbă mici accente, în funcție de anotimp. Se numește „decor redundant și e menit să îți dea impresia că ai altceva. În fiecare anotimp arată altfel, asta nu înseamnă că de fiecare dată nivelează tot și plantează ceva nou.

O altă problemă, pe Bd. Theodor Pallady sînt puse trei rînduri de borduri ca separare între carosabilul auto și linia de tramvai. Dacă intrii cu mașina în acea bordură, înaltă cît trei sferturi din înălțimea roții de la mașină, riști să fii aruncat în mașinile de pe banda de lîngă și să faci un accident foarte grav. Spațiul public ar trebui să fie un spațiu deschis. S-a făcut amenajarea cu băncuțe de la Sfînta Vineri, de unde întoarece tramvaiul, nu am văzut pe nimeni, niciodată, să stea în acel spațiu. Nici măcar nu trece pe acolo. Toate aceste intervenții în spațiul urban par a fi, mai degrabă, pentru a acoperi niște costuri: volumul de pămînt transportat, numărul de borduri.

FB: Cum tind să evolueze lucrurile în București?
ARL: Primăria nu are o strategie. Proiectele Primăriei Municipiului București nu țin cont de spațiul verde. A existat o situație în care cineva de la AsoP a fost chemat, în ultimul moment, să își spună punctul de vedere despre peisaj într-un astfel de proiect. Reacția specialistului nostru a fost „Care peisaj? Ați transformat totul într-o parcare!" Este o dorință acum de a face parcări, și la nivel național, și la nivelul Capitalei. Colegii de la Timișoara, la sfîrşitul lunii ianuarie, au scris, împreună cu alte asociații, Declarația pentru articolul 35. În ea se vorbește despre distrugerea spațiilor verzi din Arad, București, Cluj, Iași, Tîrgu Mureș şi Timişoara. Într-adevăr, e nevoie de locuri de parcare, dar nu înseamnă că nu le putem face decît distrugînd ceea ce alții au creat în urmă cu o sută de ani.

FB: Care este înălțimea minimă necesară a stratului de pămînt de deasupra parcării pentru a putea planta un arbore acolo?
ARL: Un arbore cu o vechime de 50-60 de ani poate avea un sistem de înrădăcinare care să ajungă pînă la 6-7 m în adîncime, la 10 m, depinde de specie. Sînt arbori cu rădăcini pivotante, sau trasante. Cînd mă refer la arbori, vorbesc de exemplare dintr-o specie lemnoasă, care ajung la maturitate la peste 7 m înălțime.

FB: Atunci cînd apare în dezbaterea publică o parcare și cetățenii solicită replantarea unor arbori după ce se realizează parcarea, primăria uneori face o concesie și se lasă un strat de pămînt de 2-3 m deasupra parcării.
ARL: Noi nu credem în această soluție. Ceea ce vei planta nu va avea o viață lungă, de obicei nu va ajunge la maturitate. Se vor pune containere (ghivecele de pe sol) pe care mîine nu le mai găsești, cu plante care mîine îți mor.

FB: Dați-ne cîteva exemple de spații care, în opinia dumneavoastră, sînt corect amenajate.
ARL: Un scuar funcțional este cel de lîngă Spitalul Colțea, în care se află lucrarea Violino Spaccato, unde se țin concerte vara. Este un spațiu frecventat, cu o vegetație decentă. Nu au adus, cum e moda din centrul istoric, palmieri, care în fiecare an mor ca apoi alții să fie cumpărați. Toți cumpără thuya. Toți au auzit de brăduțul care rămîne verde. Problema ei este că nu rezistă în București. Îi trebuie o îngrijire foarte atentă că ea să fie verde, sănătoasă. Chiar dacă este ieftină, dacă de două ori pe an cumperi thuya, în zece ani costul depășește cu mult pe cel al unei plante care se pretează condițiilor de aici.

Un parc care nouă, peisagiștilor, ne place este Parcul Operei. Speciile sînt autohtone, costurile nu au fost mari. Și noi ne putem alinia la ce se întîmpla în Europa fără a crea castele vegetale kitch.

FB: Care este situația în țară? Sînt orașe în care există un parteneriat între AsoP și primării?
ARL: Nu avem parteneriate. La Timișoara o singură dată, în 2012, Direcția de Urbanism ne-a cerut punctul de vedere, dar după alegeri nu s-a mai întîmplat nimic.

În afară de problemele peisajului urban, la nivel național, avem probleme cu perdelele de protecție. Anumite drumuri se blochează mereu cînd ninge. Nu există un management al plantațiilor rutiere. La fel, mereu avem inundații.

FB: De ce nu avem o listă a peisajelor culturale protejate în România? De ce nu ținem mai mult la acest tip de patrimoniu?
ARL: Legea peisajului românească nu se mai raportează la cerințele Uniunii Europene, trebuie modificată în funcție de necesitatea spațiilor noastre. La modul general, pe proprietatea ta, din punctul de vedere al legii peisajului poți face ce vrei. Poți tăia, nu contează ce specie plantezi în loc. Peisajul urban este în continuă transformare, dar este foarte important să se păstreze un anumit caracter valoros al unei zone.

FB: Care sînt lucrurile cele mai importante pe care ar trebui să le facă România în următorii patru ani pentru peisajul cultural?
ARL: Ar trebui să aducă la zi legislația, la nivelul european. Foarte mulți străini apreciază ceea ce avem și mulți ne trag semnale de alarmă. Ar trebui ca, la nivel de administrație, să fim mai deschiși la experiența altora. România ar trebui să implice mult mai mulți specialiști din toate domeniile conexe arhitecturii, inclusiv peisagiști, în cadrul proiectelor dezvoltate pe spațiul public. Avem nevoie de mult mai multe proiecte axate pe cercetare și studiu înainte de a acționa în parcuri și spațiile publice.

FB: Vă rog să ne spuneți cîteva cuvinte despre AsoP și să prezentați unele proiecte în care asociația este implicată.
ARL: Asociația Peisagiștilor din România este o organizație non-profit care reprezintă interesele specialiștilor în domeniul arhitecturii peisajului în vederea sprijinirii exercitării profesiei și care promovează arhitectura peisajului. AsoP a dezvoltat centre zonale în București - Ilfov, Timișoara, Cluj și Iași. Între realizările asociației noastre se numără introducerea în Codul Ocupațiilor din România a meseriei de peisagist.

Dintre proiectele filialei București este de amintit realizarea broșurii Flora Bucureștiului. Recunoașteți orașul. Am început cu arborii rășinoși. Urmărim să prezentăm exemplare emblematice într-un mod în care informația să fie înțeleasă și de nespecialiști. Am identificat arbori valoroși în parcurile Cișmigiu, Herăstrău, pe aliniamentele Bd. Unirii și Charles de Gaulle.
Nu este vorba despre arborii monument. Știm că există o listă a arborilor monument, dar nu am găsit-o public. Am făcut o solicitare pentru a o avea, dar nu am primit un răspuns. Arborii monument sînt semnalizați pe teren. Mulți dintre ei sînt în Parcul Cișmigiu. Pe unii îi putem întîlni doar acolo (de ex. Arborele de kaki, Torreya Nucifera). Arborii selectați pentru broșuri au o valoare istorică și peisagistică mare (sînt în vîrstă, au un port deosebit, sînt dezvoltați deosebit). Majoritatea acestor arbori se găsesc în parcuri. Am mai identificat arbori speciali, să spunem așa, cum sînt cei din aliniamentul de duglas (cel de pe Bd. Unirii).
Broșura are o hartă cu un cod QR care îți indică amplasamentul exact al arborelui. A avut succes. Am observat că este foarte căutată de familiile cu copii.
Cu această broșură încercăm să conștientizăm publicul despre valoarea vegetației din mediul în care trăim și să facem administrația locală să fie puțin mai responsabilă atunci cînd toaletează sau cînd îngrijește acești arbori. Lucrăm la volumul II ce se referă la arborii foioși.

Derulăm un poiect în Grădina Botanică împreună cu asociația Mai Mult Verde unde facem un spațiu pentru un workshop destinat copiilor. Cred că avem o problemă de educație. Arhitectul Martha Schwartz la expo-conferința Landscape Architecture I Urban Design - LAUD de anul trecut a spus ceva foarte dureros. „Părerea noastră este că trebuie să vă schimbați mentalitatea și asta va dura cel puțin două generații.″ Nu poți să nu remarci, chiar dacă nu ești specialist, privind imagini de epocă ale Ateneului Român și ale scuarului din față, chiar fotografii mai recente din vremea comunismului, calitatea amenajării, care scoate în evidență clădirea. Întotdeauna peisagistica se supune arhitecturii, peisagistica pune în valoare clădirea. Și nu poți să nu vezi acum amenajarea din fața Ateneului și să nu zici „ok, și acești șerpișori spiralați vegetali din ce poveste au apărut?" Din dorința de a vinde plante începem să facem măgării care ne costă în fața străinilor. Probleme de acest fel sînt deranjante pentru că peisagiștii români sînt bine văzuți în afară, dar din păcate, în țară, nu avem nici un cuvînt de spus.

S-au degradat multe zone. Se fac foarte multe intervenții în parcuri fără îndrumarea unui specialist în peisagistică. Avem niște mesetrii clar definite: arhitect, urbanist, peisagist. Dacă toți sînt implicați rezultatul va fi bun.

Am avut o colaborare cu Asociația Română de Permacultură și S.O.S Satele Copiilor unde am realizat o grădină. La solicitarea fundației Inocenți, AsoP București a participat la instruirea a peste 60 de voluntari care s-au implicat în plantarea unei perdele de protecție pentru Școala nr. 3 din Glina. În cadrul programului guvernamental Școala Altfel 2014, AsoP s-a implicat alături de Greeninitiative la amenajarea grădinii Liceului Nicolae Iorga din București.

Avem mai multe luări publice de poziție în domeniu.
Federația Internațională a Arhitecților Peisagiști - IFLA, din care și AsoP face parte, a adoptat, în cadrul Adunării Generale din 2014 de la Oslo, o rezoluție înaintată UE și statelor care au asociații în cadrul IFLA privind necesitatea dezvoltării unei viziuni globale privind echilibrul cultural, social, politic, de mediu și economic în ceea ce privește peisajul.

Luăm parte la marșul „Oraș accesibil pentru oameni″. În 2014 am mai transmis Asociației Municipiilor din România o solicitare pentru a lua poziție împotriva modificării Legii 24/2007 prin care spațiile verzi intrate în proprietate privată în urma retrocedării pot fi construite dacă nu sînt expropriate. Referitor la plantarea a 200 de exemplare de pin argintiu fără un studiu de fundamentare în parcul monument istoric al domeniului de la Ruginoasa inițiată de Complexul Muzeal Moldova, am lansat, în martie 2014, o scrisoare deschisă prin care trăgeam un semnal de alarmă.

Am fost coorganizatori LAUD. Anul acesta organizăm, alături de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, Universitatea de Arhitectură și Urbanism "Ion Mincu și Asociația Profesională a Urbaniștilor din România forumului Le: Notre în România, un eveniment major. Forumul este alcătuit din cea mai mare parte a școlilor de peisagistică din Europa. Le: Notre vine aici pentru a ne ajuta, concentrîndu-se pe formularea de propuneri pentru amenajarea salbei de lacuri a Colentinei care, la sfîrșit vor fi înmînate Primăriei Municipiului București. La acest eveniment participă foarte mulți specialiști din Europa din domeniul peisajului și foarte mulți studenți.

 

Andreea Răducu Lefter este arhitect peisagist. A absolvit secția de arhitectură peisageră a Universității de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară (USAMV). Primul ei job a fost ca asistent social, ceea ce a ajutat-o în dezvoltarea relațiilor interumane. A urmat programele de studii postuniversitare „Conservarea şi reabilitarea patrimoniului construit″ la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu″ ce a inclus un stagiu la École de Chaillot, Paris și „Agribusiness″ la USAMV-CJ. În prezent lucrează la MAPLE ARCHITECTURAL DESIGN, companie ce are ca obiect de activitate proiectarea și execuția în domeniul pesiagisticii (www.maplecomp.com). Este coordonatoarea Departmentului Profesioniști al Asociației Peisagiștilor din România, Filiala București-Ilfov.

Interviu acordat pe 11 februarie 2015 şi publicat parţial în ediţia tiparită a Observatorului Urban București, nr. 21/2015 - „Spații verzi″.

 


  

Scrie un comentariu

If you have trouble reading the code, click on the code itself to generate a new random code.
 

      
Momentul trimiterii unui comentariu nu coincide cu cel al publicării acestuia.
Comentariile vor fi moderate.